Tăriceanu: OUG 114 din domeniul fiscal ar putea fi MODIFICATĂ, însă NU abrogată. TAXA pe activele bancare se poate MICȘORA

Publicat: 27/02/2019, 10:03

OUG 114 din domeniul fiscal ar putea fi modificată, însă nu va fi abrogată sub nicio formă, a declarat președintele Senatului, Călin PopescuTăriceanu, marți, după întâlnirea cu Coaliția Română pentru Dezvoltare. Tăriceanua mai susținut că taxa pe activele bancare se poate micșora.

„Ordonanța este în dezbatere, a fost la Senat, la Comisia de buget-finanțe și la Comisia economică. O să aștept concluziile colegilor mei senatori de la cele două comisii să vedem dacă au fost depuse amendamente, ce amendamente au fost depuse, pentru a face anumite ajustări, reglajul fin, dar ceea ce vă pot spune este că Ordonanța nu va fi abrogată cumva, sub nicio formă, pentru că am văzut în tot felul de comentarii și sugestii că Ordonanța ar putea fi abrogată, nu, nu va fi abrogată, anumite modificări se pot face”, a declarat președintele Senatului, Călin PopescuTăriceanu, la Parlament.

Tăriceanua declarat că nu se ia în calcul eliminarea taxei pe activele financiare introdusă de OUG 114, însă poate fi diminuată.

„Nu urmărim acest lucru (eliminarea taxei pe activele bancare – n.r.). BNR și Asociația Română a Băncilor ne-au explicat că unii dintre ei chiar se așteptau ca Guvernul să ia o astfel de măsură. Discuția este legată, nu de taxa în sine, ci de nivelul ei. Deci, nivelul s-ar putea modifica în sensul scăderii”, a spus președintele ALDE.

Călin PopescuTăriceanua declarat, la finalul întrevederii cu reprezentanții Coaliției pentru Dezvoltare, că le-a explicat acestora motivele pentru care OUG 114 a fost promovată.

„Pentru noi, cei de la ALDE, este foarte important să avem un dialog permanent, să putem lua pulsul mersului economiei de la sursă. Coaliția Română pentru Dezvoltare, știți că regrupează firme românești și străine din diferite domenii, practic toate sectoarele vieții economice și discuția pe care am avut-o s-a purtat aproape exclusiv pe Ordonanța 114 și am avut posibilitatea să explic reprezentanților Coaliției pentru Dezvoltare care a fost scopul pentru care această Ordonanță a fost promovată. În primul rând, pe sectorul bancar dorința noastră de a vedea dobânzi mai abordabile, mai ușor de suportat pentru firmele românești și pentru persoanele fizice, având în vedere că nivelul dobânzilor în România este ridicat și de multe ori reprezintă un obstacol, atât pentru firme, cât și pentru persoane private, de a se finanța pentru nevoile pe care le au. În domeniul energiei, riscurile care planau la sfârșitul anului trecut de a vedea prețurile la gazul natural majorate cu 17% începând de la 1 ianuarie ne-au determinat, de asemenea, să plafonăm prețul la gaze pentru consumatorii casnici pentru o perioadă determinată conform reglementărilor Uniunii Europene. Sigur că sunt și alte sectoare vizate, sectorul asigurărilor, mă refer aici la administratorii de fonduri de pensii private sau măsura referitoare la majorarea salariului minim concomitent cu scăderea unor contribuții sociale din partea angajatorilor, pentru cei care lucrează în sectorul construcțiilor, având în vedere dorința sectorului construcțiilor de a aduce munca la negru la suprafață, de a intra în legalitate. Coaliția pentru dezvoltare, dar nu numai ea, susține că efectele pe care această OUG le are sunt criticabile”, a spus liderul ALDE.

Președintele Senatului susține că reprezentanții Coaliției pentru Dezvoltarea României s-au arătat nemulțumiți că nu a existat consultare publică înainte de adoptarea OUG 114.

„A fost un dialog foarte util, i-am pus la curent și cu demersurile pe care le-am realizat până în acest moment, adică întâlnirile succesive pe care le-am făcut cu conducerea Băncii Naționale, cu Asociația Română a Băncilor, cu reprezentanții firmelor de energie. Cunoaștem acum mai bine care sunt problemele pe care le-au ridicat. De asemenea, ce au reliefat în legătură cu Ordonanța 114, au spus: nu a fost o consultare, un dialog real înainte de adoptarea Ordonanței și am dori ca pe viitor, și sunt de părere că așa trebuie făcut și pe viitor, o adevărată consultare”, a spusTăriceanu.

Dezbaterea și adoptarea raportului asupra proiectului pentru aprobarea OUG 114 a fost amânată de Comisia de buget, marți, pentru a doua săptămână consecutiv. Comisia economică a Senatului a avizat favorabil OUG 114, fără amendamente.

OUG 114/2018 privind implementarea unor măsuri fiscale a adus numeroase nemulțumiri din partea mai multor instituții, dar și companii. Printre nemulțumiți se numără băncile, dar și administrațiile locale.

Actul normativ a fost adoptat în luna decembrie de către Guvern, iar principalele prevederi sunt: Prețul la gaze și energie electrică va fi plafonat pentru 3 ani de zile; impozitarea activelor băncilor dacă ROBOR este mai mare de 2%; mișcorarea comisionului fondului de pensii private de la 2,5 la 1% și majorarea taxei pe viciu în domeniul jocurilor de noroc cu 2% din cifra de afaceri.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
FOTO. Imaginile anului cu romanticul Ilie Năstase în timp ce își sărută cu foc soția!...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ucis pentru că a refuzat să fie evacuat din calea „orașului viitorului”. Sate întregi au...
Declarații cutremurătoare făcute de mama lui Sebastian Olariu, tânărul ucis în accidentul de la 2...
Florin Piersic, în stare GRAVĂ când a ajuns la spital! Declarațiile șocante ale medicilor
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara;...
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Tânăr din Mehedinți, găsit fără suflare în locuința în care creștea ilegal șerpi. Anchetatorii au...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Medicii de la Spitalul „Foişor” despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Starea generală...
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Rusia retrage trupele. S-a ajuns la un acord. Kremlinul a confirmat
Lista artiștilor care vor cânta la Neversea 2024. Surprize mari pentru petrecăreți
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile...
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
Cum a reacționat soția lui Vali Vijelie, după ce a ascultat melodia „Să iubești două...
Cum au anunțat Justin Bieber și Hailey că vor deveni părinți
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
Vrei să trăiești mult și bine? Adrian Artene și Andreea Liptak îți dezvăluie SECRETUL |...